A inceput sa calatoreasca, cu pasi grei, cu rani ce sangerau, si intr-un final a ajuns la capatul plajei...si s-a intrebat in sinea lui de copil:
- De aici unde e directia urmatoare?
Atunci copilul incepu disperat sa caute cu privirea o cale de continuare insa nu era...
S-a uitat in spatele lui si a vazut cu urma pasilor lui era o mica cale care ducea inapoi de unde a venit. Atunci cu lacrimi de copil a inceput sa strige:
- Ajutooor!...
Atunci a venit la el o fiinta plapanda, cu un zambet de inger, cu ochi senini, intrebandu-l:
-M-ai chemat?
- Nu! De tine nu am nevoie.
- Dar de ce ai nevoie?
- Am nevoie de cineva care sa potoleasca furtuna valurilor, si care sa imi vindece ranile.
- Dar eu sunt Cel care face acest lucru.
- NU! Eu nu am nevoie de Dumnezeu!
- De ce nu ai nevoie de El?
- Eu am nevoie de iubire, sunt un copil orfan, nu am pe nimeni.
- Dar Eu sunt iubirea, eu sunt Tatal Tau.
- Tu, Tatal Meu? Eu nu am nici un tata.
- Ma ai pe mine, fiindca esti creat de Mine.
Atunci copilul fericit se arunca in bratele Tatalui Sau plangand si spunand:
- Oh, Tata cat de greu mi-e fara Tine.
- Sunt aici pentru tine, sa-ti ofer iubire.
- Acum hai sa pornim la drum impreuna Copilul Meu.
Si mergand la drum impreuna copilul incepu sa se simta iubit....si scanteia de fericire prin pasi acei firavi de nisip. Iar Tatal Sau il tinea de mana si il privea cu o dragoste de Tata.
Insa dupa un timp copilul s-a lasat de mana Tatalui sau si i-a spus:
- Tata, acum pot merge si singur daca am gasit din nou drumul.
- Daca ma lasi de mana vei pierde adevaratul drum, vei pierde iubirea.
- Nu, Tata. Nu spune asta. Tu m-ai invatat drumul si voi pasi cu incredere.
- Bine Copilul Meu, dar nu uita: EU, sunt singurul tau drum, singura iubire.
- Singurul meu drum? Dar acestea din fata mea ce sunt?
- Sunt niste simple carari intorocheata pe care nu vei putea pasi singur, Eu sunt adevaratul drum in tot univerul.
- Bine Tata, dar pentru mine acestea sunt drumuri.
Iar copilul facu un pas in fata pentru a porni la drum, insa Tatal Lui il trase de mana si ii spuse:
- Te iubesc!
Copilul il privi si pleca mai departe...dar nu a mers mult ca drumurile s-au pierdut iar el a cazut intre valurile marii. Atunci disperat incepuse sa strige din nou:
- Ajutooor!...
- Sunt aici!
- Tu, Tata?
- Da, Copilul Meu.
- Dar Tata, vreau sa merg singur.
- Nu vezi ca singur ajungi intre valuri? Nu vezi cat esti de ranit?
- Ba da Tata, dar vreau sa fiu puternic singur.
- Singura putere sunt Eu.
- Tataaaa vreau si eu sa imi dai putere.
- Atunci trebuie sa ma lasi sa te duc pe brate, esti prea ranit....mergem impreuna din nou.
- Bine Tata, mergem impreuna.
Atunci Tatal il stranse la piept si ii spuse:
- Ai vazut ca nu poti nimic fara Mine?
Atunci copilul pleca capul in jos varsand o lacrima pe nisipul fierbinte, si raspunse:
- Da Tata, am vazut dar de azi inainte vreau ca tu sa fii drumul meu.
Iar copilul sa ghemuit in bratele Tatalui iar El spuse:
- Eu te voi purta pe brate pentru ca drumul sa-ti fie mai usor.
- Multumesc Tata.
Iar Tatal si copilul porni fericiti la drum plini de incredere unul in celalalt.
