Am trait judecata omeneasca
Cautand sufletul sa-mi nimiceasca
Am trait vicii ce m-au distrus
Nelasandu-ma sa-L caut pe Isus
Am trai slabiciuni infrante
Ce m-au luvit direct in frunte
Cand aveam de ridicat privirea din pamant
Ma loveau neputintele de pamant
Si totusi mai traiesc,
Nu ca as merita vreun har ceresc
Dar stiu ca El ma va salva din neputinta
Caci nu-i zadarnica a mea credinta
Si desi sunt atat de slab si neputincios
Tot mai aleg sa traiesc pentru Hristos
Nu merit,dar stiu ca iertare imi va da
Eliberarea ce-o astept din mana Sa
Va veni, o vad pe nori de slava coborand
Sufletul de viciu si pacat eliberand
Caci ma va salva de moarte
De placerile de'o clipa, si de toate.
marți, 14 ianuarie 2014
joi, 9 ianuarie 2014
Amaraciunea'i bucurie
Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara.
Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?"
Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare.
căci Eu sunt Domnul care te vindecă.” EXODUL 15: 23-26
-E amara apa aceasta! Nu intelegi nu pot sa o beau!...asa tipa tanarul insetat catre Cel ce'l adapa din izvorul vietii. Iar Cel ce'i daduse apa spuse bland: "Erai atat de insetat incat mi s'a sfasiat inima de durere, si cum as putea sa nu te adap din izvorul Meu? Dar problema este ca tu nu vrei sa'ntelegi ca apa e amara ca mai apoi sa fie dulce...."
Asa mi se intampla mie de fiecare data, si asa ti se intampla si tie drag tanar care citesti aceste randuri. De cate ori ti se parea prea greu cuvantul spus de Dumnezeu? Si prefereai sa uiti, decat sa'l descosi, sa-l pipaiesti, sa-l simti, sa'l crezi in profunzime....?
Nimic nu-i prea greu cand stii ca meriti sa induri acel greu, si tot asa nici apa aceasta nu-i prea amara cand stii ca apoi e dulce cand ii intelegi sensul si rostul. Noi procedam exact cum a procedat Poporul Israel. Vazand ca apa e amara au cartit spunand: "Ce avem noi sa bem?" Avem ce bea, apa e in fata inimii noastre, gata sa ne adape. Dar daca ar fi cu putinta, noi am vrea numai bucurii fara intristari, numai fericire fara necazuri, numai zambet fara lacrimi. Dar asa ceva e imposibil pentru ca adevaratele bucurii vin in urma intristarii, fericirea vine in urma necazurilor, iar zambetul rasare in urma lacrimilor varsate. Trist este faptul ca am devenit atat de incapatanati, si mandri de orgoliul nostru incat nu vrem sa ne facem timp sa-ntelegem ca partea plina a paharului umple si partea goala. Pe cand noi privim spre partea goala, trecand nepasatori pe langa partea plina.
In cateva cuvinte si randuri as vrea prin calauzirea lui Dumnezeu sa spun cum ajungem sa putem simti apa cea amara, o apa dulce, si vie, datatoare de viata.
Versetul 25: "Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare."
In urma cu ceva timp a ingaduit Dumnezeu sa aud niste cuvinte din gura unui prieten, cuvinte prin care Dumnezeu m-a pus la incercare. Spunea el: "Eu nu vreau sa traiesc doar cu lemne tari, ci si cu ceva mai puternic." M-au miscat cuvintele lui, iar dupa o vreme de cateva luni aceste cuvinte au inceput sa ma framante neincetat, zi si noapte ma rodeau, ma macinau secunda cu secunda, ceas cu ceas. Incepusem sa studiez mult cartea Proverbe si Eclesiastul,in mine ivindu'se o dorinta arzatoare de'a primi si mai multa intelepciune de la Dumnezeu. Si m-am trezit rugandu-ma zi de zi: "Doamne fa-ma sa ard si cu ceva mai puternic, nu doar cu lemne tari."
Moise a strigat catre Domnul vazand ca poporul incepe a carti, iar Domnul i-a aratat un lemn care doar la o aruncatura in apa a transformat amaraciunie in dulceag. Daca stau bine sa ma gandesc, o singura rugaciune facuta cu credinta si dintr'o inima curata poate schimba intristarea in bucurie. Mereu am tanjit sa ard si cu ceva mai puternic nu doar cu lemne tari, cum ar fi, experiente,revelatii, minuni! Dar nu vroiam s ama limitez doar la atat, stiind ca daca te limitezi doar cat vezi cu ochii, nu mai cresti in credinta. Noi ca si crestini ar trebui sa privim si dincolo de ceea ce inca nu avem, prin credinta ca deja avem acel "ceva". V-ati intrebat vreodata ce inseamna a trai cu ceva mai puternic, nu doar cu lemne tari? In Matei 4:4 este scris: " Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”
Am meditat mult la acest lucru, pana sa inteleg faptul ca a trai cu ceva mai puternic inseamna a te inalta ca sa intelegi cuvantul lui Dumnezeu atat de profund, incat nu-ti poti inchipui pentru ca cuvantul lui Dumnezeu e mai puternic decat orice alt cuvant. Cand am inteles ce inseamna a trai cu ceva mai puternic nu doar cu lemne tari, am inceput sa ma rog cu'nflacarare ca Dumnezeu sa-mi dea si mai multa intelepciune, dar cu cat ma rugam mai mult pentru acest lucru, cu atat aveam mai multe suferinte, si mai multe necazuri, pana intr-o seara cand am inceput sa ma simt nedreptatita, dar inainte sa reusesc sa cartesc am auzit un susar bland care mi-a spus: "Tu nu stii ca intelepciunea vine prin suferinta? Mi-ai cerut sa-ti ofer ceva mai puternic, nu doar lemne tari. Iata ti-am oferit. Te-am incercat, dar n-ai inteles, pana nu ti-am spus Eu intelesul tainic." M-a cuprins un sentiment de pace auzind aceste cuvinte. Si tot asa se intampla si cu aceasta apa....ca sa devina dulce, inainte trebuie sa fie amara. Nu uita drag tanar, nu intotdeauna cuvantul lui Dumnezeu iti va vorbi doar de bine,atunci cand iti va fi greu sa accepti cuvantul prea tare si puternic, sa-ti amintesti de aceasta poveste. Inainte trebuie ca apa din care esti adapat sa fie amara, ca apoi sa fie dulce, dupa cum cuvantul trebuie sa fie greu de suportat, ca mai apoi in suferinta si amaraciune sa'l intelegi cu usurinta.
Atunci cand incepi sa intelegi rostul greului, si rostul amaraciunii, Dumnezeu iti da legi si porunci pe care sa le pazesti. Dar mai mult de atat iti incearca inima. Imi amintesc ca pentru mine a fost o incercare de la Dumnezeu, El mi-a pus la incercare cuvintele: "Doamne, nu vreau sa ard doar cu lemne tari, ci si cu ceva mai puternic!" Dumnezeu mi-a daruit ceva mai puternic, insa a fost prea mult pentru mine, astfel m-am panicat vazand atata amaraciune! Dar acum stiu ca lacrimile de atunci nu au fost decat rostul bucuriei de azi. Dragi tineri nu uitati un lucru, cand Dumnezeu te urca de la nivelul cu "lemne tari" la un nivel mai puternic, atunci esti pus la'ncercare sa se vada credinta ta adevarata de zi cu zi.
Ajungem mereu raniti prin dureri si amaraciune, dar cat de frumos spune in ultimul verset: "Caci Eu sint Domnul care te vindeca." Amaraciunea te raneste, dar numai atunci cand Dumnezeu vrea sa vindece mai adanc si mai profund. Apa pe care o bei nu'i amara intamplator, cu cat e mai amara, cu atat va fi mai dulce cand vedea'vei biruinta. Durerea nu te doboara, decat atunci cand Dumnezeu vrea sa te ridice cu o treapta ma sus. Si acum draga inima care plangi, ridica'ti privirea, sterge'ti lacrimile care cad azi jos la pamant,dezleaga lanturile indoielilor care te coplesesc de atata vreme, facandu'ti timp sa'ntelegi, ca intai trebuie sa gusti din amaraciune, ca mai apoi sa traiesti clipa dulce a biruintei. Ridica-te si priveste inainte. El va preface apa amara din care bei, intr'o apa dulce.
Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?"
Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare.
căci Eu sunt Domnul care te vindecă.” EXODUL 15: 23-26
-E amara apa aceasta! Nu intelegi nu pot sa o beau!...asa tipa tanarul insetat catre Cel ce'l adapa din izvorul vietii. Iar Cel ce'i daduse apa spuse bland: "Erai atat de insetat incat mi s'a sfasiat inima de durere, si cum as putea sa nu te adap din izvorul Meu? Dar problema este ca tu nu vrei sa'ntelegi ca apa e amara ca mai apoi sa fie dulce...."
Asa mi se intampla mie de fiecare data, si asa ti se intampla si tie drag tanar care citesti aceste randuri. De cate ori ti se parea prea greu cuvantul spus de Dumnezeu? Si prefereai sa uiti, decat sa'l descosi, sa-l pipaiesti, sa-l simti, sa'l crezi in profunzime....?
Nimic nu-i prea greu cand stii ca meriti sa induri acel greu, si tot asa nici apa aceasta nu-i prea amara cand stii ca apoi e dulce cand ii intelegi sensul si rostul. Noi procedam exact cum a procedat Poporul Israel. Vazand ca apa e amara au cartit spunand: "Ce avem noi sa bem?" Avem ce bea, apa e in fata inimii noastre, gata sa ne adape. Dar daca ar fi cu putinta, noi am vrea numai bucurii fara intristari, numai fericire fara necazuri, numai zambet fara lacrimi. Dar asa ceva e imposibil pentru ca adevaratele bucurii vin in urma intristarii, fericirea vine in urma necazurilor, iar zambetul rasare in urma lacrimilor varsate. Trist este faptul ca am devenit atat de incapatanati, si mandri de orgoliul nostru incat nu vrem sa ne facem timp sa-ntelegem ca partea plina a paharului umple si partea goala. Pe cand noi privim spre partea goala, trecand nepasatori pe langa partea plina.
In cateva cuvinte si randuri as vrea prin calauzirea lui Dumnezeu sa spun cum ajungem sa putem simti apa cea amara, o apa dulce, si vie, datatoare de viata.
Versetul 25: "Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare."
In urma cu ceva timp a ingaduit Dumnezeu sa aud niste cuvinte din gura unui prieten, cuvinte prin care Dumnezeu m-a pus la incercare. Spunea el: "Eu nu vreau sa traiesc doar cu lemne tari, ci si cu ceva mai puternic." M-au miscat cuvintele lui, iar dupa o vreme de cateva luni aceste cuvinte au inceput sa ma framante neincetat, zi si noapte ma rodeau, ma macinau secunda cu secunda, ceas cu ceas. Incepusem sa studiez mult cartea Proverbe si Eclesiastul,in mine ivindu'se o dorinta arzatoare de'a primi si mai multa intelepciune de la Dumnezeu. Si m-am trezit rugandu-ma zi de zi: "Doamne fa-ma sa ard si cu ceva mai puternic, nu doar cu lemne tari."
Moise a strigat catre Domnul vazand ca poporul incepe a carti, iar Domnul i-a aratat un lemn care doar la o aruncatura in apa a transformat amaraciunie in dulceag. Daca stau bine sa ma gandesc, o singura rugaciune facuta cu credinta si dintr'o inima curata poate schimba intristarea in bucurie. Mereu am tanjit sa ard si cu ceva mai puternic nu doar cu lemne tari, cum ar fi, experiente,revelatii, minuni! Dar nu vroiam s ama limitez doar la atat, stiind ca daca te limitezi doar cat vezi cu ochii, nu mai cresti in credinta. Noi ca si crestini ar trebui sa privim si dincolo de ceea ce inca nu avem, prin credinta ca deja avem acel "ceva". V-ati intrebat vreodata ce inseamna a trai cu ceva mai puternic, nu doar cu lemne tari? In Matei 4:4 este scris: " Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”
Am meditat mult la acest lucru, pana sa inteleg faptul ca a trai cu ceva mai puternic inseamna a te inalta ca sa intelegi cuvantul lui Dumnezeu atat de profund, incat nu-ti poti inchipui pentru ca cuvantul lui Dumnezeu e mai puternic decat orice alt cuvant. Cand am inteles ce inseamna a trai cu ceva mai puternic nu doar cu lemne tari, am inceput sa ma rog cu'nflacarare ca Dumnezeu sa-mi dea si mai multa intelepciune, dar cu cat ma rugam mai mult pentru acest lucru, cu atat aveam mai multe suferinte, si mai multe necazuri, pana intr-o seara cand am inceput sa ma simt nedreptatita, dar inainte sa reusesc sa cartesc am auzit un susar bland care mi-a spus: "Tu nu stii ca intelepciunea vine prin suferinta? Mi-ai cerut sa-ti ofer ceva mai puternic, nu doar lemne tari. Iata ti-am oferit. Te-am incercat, dar n-ai inteles, pana nu ti-am spus Eu intelesul tainic." M-a cuprins un sentiment de pace auzind aceste cuvinte. Si tot asa se intampla si cu aceasta apa....ca sa devina dulce, inainte trebuie sa fie amara. Nu uita drag tanar, nu intotdeauna cuvantul lui Dumnezeu iti va vorbi doar de bine,atunci cand iti va fi greu sa accepti cuvantul prea tare si puternic, sa-ti amintesti de aceasta poveste. Inainte trebuie ca apa din care esti adapat sa fie amara, ca apoi sa fie dulce, dupa cum cuvantul trebuie sa fie greu de suportat, ca mai apoi in suferinta si amaraciune sa'l intelegi cu usurinta.
Atunci cand incepi sa intelegi rostul greului, si rostul amaraciunii, Dumnezeu iti da legi si porunci pe care sa le pazesti. Dar mai mult de atat iti incearca inima. Imi amintesc ca pentru mine a fost o incercare de la Dumnezeu, El mi-a pus la incercare cuvintele: "Doamne, nu vreau sa ard doar cu lemne tari, ci si cu ceva mai puternic!" Dumnezeu mi-a daruit ceva mai puternic, insa a fost prea mult pentru mine, astfel m-am panicat vazand atata amaraciune! Dar acum stiu ca lacrimile de atunci nu au fost decat rostul bucuriei de azi. Dragi tineri nu uitati un lucru, cand Dumnezeu te urca de la nivelul cu "lemne tari" la un nivel mai puternic, atunci esti pus la'ncercare sa se vada credinta ta adevarata de zi cu zi.
Ajungem mereu raniti prin dureri si amaraciune, dar cat de frumos spune in ultimul verset: "Caci Eu sint Domnul care te vindeca." Amaraciunea te raneste, dar numai atunci cand Dumnezeu vrea sa vindece mai adanc si mai profund. Apa pe care o bei nu'i amara intamplator, cu cat e mai amara, cu atat va fi mai dulce cand vedea'vei biruinta. Durerea nu te doboara, decat atunci cand Dumnezeu vrea sa te ridice cu o treapta ma sus. Si acum draga inima care plangi, ridica'ti privirea, sterge'ti lacrimile care cad azi jos la pamant,dezleaga lanturile indoielilor care te coplesesc de atata vreme, facandu'ti timp sa'ntelegi, ca intai trebuie sa gusti din amaraciune, ca mai apoi sa traiesti clipa dulce a biruintei. Ridica-te si priveste inainte. El va preface apa amara din care bei, intr'o apa dulce.
joi, 12 ianuarie 2012
Maturitatea si orgoliul
Doua personalitati am intalnit, doar personalitati care pur si simplu se bat cap in ca. Una e de la Dumnezeu, iar cealalta de la satan. Stiu, sunt constienta ca cea care e de la Dumnezeu ar trebui sa o aleg, dar ce cauta orgoliul in viata mea? Pot sti? Pot afla de ce?
Nu stiu si nu inteleg, dar cert este ca ma doare atunci cand prietenii de o viata dupa zeci de luni, dupa ani buni, isi arata orgoliul si maturitatea o arunca in sifonier folosind-o doar cand cred ei ca este de trebuinta. Nu pot sa tac, chiar de-ar fi sa fiu ucisa cu pietre vreau sa lupt pentru adevar. Iubesc maturitatea, urasc orgoliul. Doamne, ce ar trebui sa fac? Cu siguranta Dumnezeu nu mi-ar spune, atunci cand nu iti convine ceva, scoate-ti sabia(orgoliul) si raneste-i pe toti, arata-le ca tu esti mai destept decat ei.....NU! El nu iti va spune asa, nimic mie, nici tie. El iti va spune sa iti arati adevarata ta personalitate. Personalitatea mea plange, nu am hranit-o destul, am lasat-o sa moara de foame.......mai exista oare vreo sansa de salvare? Orgoliul, el e de vina, l-am lasat sa intre in viata mea, in trairea mea, si azi am ajuns sa ma urasc prin faptul ca nu sunt asa cum ar trebui sa fiu. Orgoliul trebuie ucis, maturitatea trebuie scoasa la iveala, trebuie scoasa din sifonier, si folosita in orice clipa grea, in orice problema complicata. Imi doresc o lume mai buna, singura nu pot lupta contra orgoliului, singura nu pot supravietui asupra lui, e prea greu si nu pot sa-l rastorn. Imi doresc ca atunci cand parintii ma cearta, eu sa nu tip si sa strig ca din gura de sarpe. Imi doresc ca atunci cand cineva ma raneste, eu sa nu ii raspund cu aceeasi moneda. Imi doresc ca atunci cand oamenii ma lovesc cu pietre, eu sa nu o fac la fel. Imi doresc ca atunci cand cineva imi spune: TE URASC!, eu sa pot spune: TE IUBESC! Ca sa pot implini acestea am nevoie de un caracter puternic, un caracter care sa poate trece peste puterile mele omenesti, stiu, si el are nevoie de puterea Cerului, pentru a fi si el puternic. Asadar stiu, voi reusi, parasind orgoliul.
Nu stiu si nu inteleg, dar cert este ca ma doare atunci cand prietenii de o viata dupa zeci de luni, dupa ani buni, isi arata orgoliul si maturitatea o arunca in sifonier folosind-o doar cand cred ei ca este de trebuinta. Nu pot sa tac, chiar de-ar fi sa fiu ucisa cu pietre vreau sa lupt pentru adevar. Iubesc maturitatea, urasc orgoliul. Doamne, ce ar trebui sa fac? Cu siguranta Dumnezeu nu mi-ar spune, atunci cand nu iti convine ceva, scoate-ti sabia(orgoliul) si raneste-i pe toti, arata-le ca tu esti mai destept decat ei.....NU! El nu iti va spune asa, nimic mie, nici tie. El iti va spune sa iti arati adevarata ta personalitate. Personalitatea mea plange, nu am hranit-o destul, am lasat-o sa moara de foame.......mai exista oare vreo sansa de salvare? Orgoliul, el e de vina, l-am lasat sa intre in viata mea, in trairea mea, si azi am ajuns sa ma urasc prin faptul ca nu sunt asa cum ar trebui sa fiu. Orgoliul trebuie ucis, maturitatea trebuie scoasa la iveala, trebuie scoasa din sifonier, si folosita in orice clipa grea, in orice problema complicata. Imi doresc o lume mai buna, singura nu pot lupta contra orgoliului, singura nu pot supravietui asupra lui, e prea greu si nu pot sa-l rastorn. Imi doresc ca atunci cand parintii ma cearta, eu sa nu tip si sa strig ca din gura de sarpe. Imi doresc ca atunci cand cineva ma raneste, eu sa nu ii raspund cu aceeasi moneda. Imi doresc ca atunci cand oamenii ma lovesc cu pietre, eu sa nu o fac la fel. Imi doresc ca atunci cand cineva imi spune: TE URASC!, eu sa pot spune: TE IUBESC! Ca sa pot implini acestea am nevoie de un caracter puternic, un caracter care sa poate trece peste puterile mele omenesti, stiu, si el are nevoie de puterea Cerului, pentru a fi si el puternic. Asadar stiu, voi reusi, parasind orgoliul.
vineri, 6 ianuarie 2012
Zdrobit de durere
1. Imi doresc ca sufletu-mi sa arda-n flacarile fericirii
Imi doresc sa m-arunc in bratele iubirii
Dar sunt prea slab pentru a face lucruri marete
Si toti intr-o zi ajungem la a doua tinerete
2. Imi doresc sa pot atinge nemurirea
Imi doresc sa pot accepta din nou iubirea
Dar, Doamne, e atat de greu
Incat ma doare mereu
3. Imi doresc sa pot atinge telul propus
Imi doresc sa pot urca inca o treapta mai sus
Insa piciorul meu se clatina tremurand
Sufletul mi-e plin de teama, si doar frica-mi sta in gand
4. Imi doresc sa nu-mi patez a mea haina
Imi doresc sa nu traiesc intr-o lume atat de haina
Dar sangele ranilor creeaza zeci de pete
Pe haina-mi alba ca a ingerilor cete
5. Sangele curge suvoi
Si eu alerg stingher prin noroi
Nestiind unde pasul ma duce
Si tot mai grea imi pare a mea cruce
6. Umerii sunt zdrobiti
Genunchii la pamant sunt tintuiti
Spune-mi Doamne, incotro e drumul meu?
Incotro e drumul care duce catre Dumnezeu?
7. Spune-mi Doamne un cuvant
Nu ma lasa singur pe pamant
Oamenii ma ranesc fara mila
Si de tot ce e murdar si necurat mi-e sila
8. Haina mea toata e patata
Va mai fi ea oare curata?
Ah, si ranile sunt de-atata timp nevindecate...
Inima si sufletul in picioare-mi sunt calcate
9. Doamne, ma doare cumplit
Stiu ca destul n-am iubit
Mi-a fost frica de suferinta
Nestiind ca ea imi poate aduce biruinta
10. Acum ca un copil ratacitor
Tac umil, si incerc sa fiu increzator
Stiind ca Tu esti langa mine
Iar eu stiu drumul sa pot alerga spre Tine.
Imi doresc sa m-arunc in bratele iubirii
Dar sunt prea slab pentru a face lucruri marete
Si toti intr-o zi ajungem la a doua tinerete
2. Imi doresc sa pot atinge nemurirea
Imi doresc sa pot accepta din nou iubirea
Dar, Doamne, e atat de greu
Incat ma doare mereu
3. Imi doresc sa pot atinge telul propus
Imi doresc sa pot urca inca o treapta mai sus
Insa piciorul meu se clatina tremurand
Sufletul mi-e plin de teama, si doar frica-mi sta in gand
4. Imi doresc sa nu-mi patez a mea haina
Imi doresc sa nu traiesc intr-o lume atat de haina
Dar sangele ranilor creeaza zeci de pete
Pe haina-mi alba ca a ingerilor cete
5. Sangele curge suvoi
Si eu alerg stingher prin noroi
Nestiind unde pasul ma duce
Si tot mai grea imi pare a mea cruce
6. Umerii sunt zdrobiti
Genunchii la pamant sunt tintuiti
Spune-mi Doamne, incotro e drumul meu?
Incotro e drumul care duce catre Dumnezeu?
7. Spune-mi Doamne un cuvant
Nu ma lasa singur pe pamant
Oamenii ma ranesc fara mila
Si de tot ce e murdar si necurat mi-e sila
8. Haina mea toata e patata
Va mai fi ea oare curata?
Ah, si ranile sunt de-atata timp nevindecate...
Inima si sufletul in picioare-mi sunt calcate
9. Doamne, ma doare cumplit
Stiu ca destul n-am iubit
Mi-a fost frica de suferinta
Nestiind ca ea imi poate aduce biruinta
10. Acum ca un copil ratacitor
Tac umil, si incerc sa fiu increzator
Stiind ca Tu esti langa mine
Iar eu stiu drumul sa pot alerga spre Tine.
duminică, 1 ianuarie 2012
Doua printese...
Intr-o zi de iarna, cand toti asteptau ca zapada sa isi faca aparitia pe pamant ca o mana cereasca, pe un taram ascuns si nevazut s-au intalnit doua stele. Oamenii spuneau ca se asemanau cu doi fulgi de nea, insa doar ele stiau ce fel de creatie sunt. Cand ele au atins acel taram, taramul s-a cutremurat de spaima, erau doua printese care defapt semanau ca doua stele datorita faptului ca straluceau atat de puternic incat taramul s-a umplut de lumina stralucirii lor. Marea durere era ca omenii le cunosteau doar ca pe doua fiinte obisnuite, din cauza ca ele traiau pe taramul ascuns si nevazut.
Ele s-au imprietenit datorita faptului ca doar ele erau la fel, doar ele erau printesele unui taram ascuns si nevazut. Nu oricine poate primi acest dar de la Dumnezeu, ele au primit darul de-a deveni doua printese aparte, cu totul speciale. Insa chiar si ele sufereau cumplit. La prima lor discutie cele doua printese vorbisera mult, si incepuse sa devina cele mai bune prietene.
Dupa o saptaman ele au realizat ca aveau multe in comun, erau amandoua printese, traiau amandoua pe acelas taram, si ce era mai cumplit, traiau amandoua aceeasi drama, aveau nevoie de iubire. Ele erau pline de teama, ele iubeau, dar nu aveau curajul sa destainuie acest mister de teama ca vor fi intelese gresit. Misterul devenea parca tot mai crunt si dureros, iar taramul cel ascuns si nevazut care defapt era taramul inimilor lor incepuse sa se transforme-n ziduri si bariere care le interziceau sa fie iubite. Inima lor incepuse sa sangereze, cu fiecare minut care trecea ele erau ranite, cutitul se invartea fara mila in ranile din inimile lor. Iubirea nu era acolo pentru a le salva, dragostea nu era acolo pentru a le vindeca ranile, si totusi ele se mai numeau printese pentru ca ramaneau puternice si nu cadeau rapuse de dorul iubirii, pentru ca stiau ca nu merita, dar totusi dorul ardea cumplit.
Intr-o zi fiind neatente ele cazusera, insa inima se zbatea intre viata si moarte, intre iad si rai. Atunci amandoua si-au lipit inimile una de alta, s-au ridica impreuna amandoua, si prin surprindere ele au realizat ca luptau pentru acelas tel, telul lor se numea IUBIREA. Luptau sa poata castiga macar un sfert din ea, luptau sa primeasca din raiul iubirii doar cat era cu putinta, insa in inima lor ardea dorul sa poata trai pe taramul iubirii chiar daca ele isi doreau doar un sfert sau doar cat era cu putinta. Orice om chiar daca nu e print s-au printesa are un dor in suflet care arde cumplit. Nu va cer mila pentru aceste doua printese, va cer doar putina compasiune si putina apreciere pentru ca chiar daca destinul lor e atat de dramatic ele au devenit printese prin faptul ca ele iubesc chiar daca nu sunt iubite. Ele nu asteapta sa ninga cu fulgi de zapada, ale asteapta sa ninga cu fulgi de iubire. Ele nu asteapta sa vada caldura din seminee in toiul iernii, ele asteapta caldura iubirii, Ele nu asteapta sa vada orasul plin de luminite in preajma sarbatorilor de iarna, ele asteapta ca inimile lor sa fie pline de lumina iubirii.
Asa se incheie trista poveste a celor doua printese, probabil ca toti ati fi asteptat un final fericit, insa din nefericire sfarsitul e la fel de trist ca si inceputul. Dar totusi ele sunt eroinele iubirii, sunt invingatoarele durerii, pentru ca intotdeauna au ramas neclintite chiar daca au cazut o data. Daca vrei sa devii un print sau o printesa, fa ceea ce au facut aceste doua printese, au iubit chiar daca nu erau iubite, au sacrificat timpul lor pentru toti, chiar daca pentru ele nimeni nu s-a sinchisit sa le ofere cel putin un minut din timpul lor propriu. Ele si azi fac acelasi lucru, iubesc chiar daca nu sunt iubite. Fa-o si tu la fel, nu astepta prea mult de la oameni, printii si printesele nu asteapta, nici nu jefuieste, ei pur si simplu daruieste totul pentru toti. Vrei sa devii un print sau o printesa? Atunci da un like acestei povestiri pentru ca e adevarata.
Ele s-au imprietenit datorita faptului ca doar ele erau la fel, doar ele erau printesele unui taram ascuns si nevazut. Nu oricine poate primi acest dar de la Dumnezeu, ele au primit darul de-a deveni doua printese aparte, cu totul speciale. Insa chiar si ele sufereau cumplit. La prima lor discutie cele doua printese vorbisera mult, si incepuse sa devina cele mai bune prietene.
Dupa o saptaman ele au realizat ca aveau multe in comun, erau amandoua printese, traiau amandoua pe acelas taram, si ce era mai cumplit, traiau amandoua aceeasi drama, aveau nevoie de iubire. Ele erau pline de teama, ele iubeau, dar nu aveau curajul sa destainuie acest mister de teama ca vor fi intelese gresit. Misterul devenea parca tot mai crunt si dureros, iar taramul cel ascuns si nevazut care defapt era taramul inimilor lor incepuse sa se transforme-n ziduri si bariere care le interziceau sa fie iubite. Inima lor incepuse sa sangereze, cu fiecare minut care trecea ele erau ranite, cutitul se invartea fara mila in ranile din inimile lor. Iubirea nu era acolo pentru a le salva, dragostea nu era acolo pentru a le vindeca ranile, si totusi ele se mai numeau printese pentru ca ramaneau puternice si nu cadeau rapuse de dorul iubirii, pentru ca stiau ca nu merita, dar totusi dorul ardea cumplit.
Intr-o zi fiind neatente ele cazusera, insa inima se zbatea intre viata si moarte, intre iad si rai. Atunci amandoua si-au lipit inimile una de alta, s-au ridica impreuna amandoua, si prin surprindere ele au realizat ca luptau pentru acelas tel, telul lor se numea IUBIREA. Luptau sa poata castiga macar un sfert din ea, luptau sa primeasca din raiul iubirii doar cat era cu putinta, insa in inima lor ardea dorul sa poata trai pe taramul iubirii chiar daca ele isi doreau doar un sfert sau doar cat era cu putinta. Orice om chiar daca nu e print s-au printesa are un dor in suflet care arde cumplit. Nu va cer mila pentru aceste doua printese, va cer doar putina compasiune si putina apreciere pentru ca chiar daca destinul lor e atat de dramatic ele au devenit printese prin faptul ca ele iubesc chiar daca nu sunt iubite. Ele nu asteapta sa ninga cu fulgi de zapada, ale asteapta sa ninga cu fulgi de iubire. Ele nu asteapta sa vada caldura din seminee in toiul iernii, ele asteapta caldura iubirii, Ele nu asteapta sa vada orasul plin de luminite in preajma sarbatorilor de iarna, ele asteapta ca inimile lor sa fie pline de lumina iubirii.
Asa se incheie trista poveste a celor doua printese, probabil ca toti ati fi asteptat un final fericit, insa din nefericire sfarsitul e la fel de trist ca si inceputul. Dar totusi ele sunt eroinele iubirii, sunt invingatoarele durerii, pentru ca intotdeauna au ramas neclintite chiar daca au cazut o data. Daca vrei sa devii un print sau o printesa, fa ceea ce au facut aceste doua printese, au iubit chiar daca nu erau iubite, au sacrificat timpul lor pentru toti, chiar daca pentru ele nimeni nu s-a sinchisit sa le ofere cel putin un minut din timpul lor propriu. Ele si azi fac acelasi lucru, iubesc chiar daca nu sunt iubite. Fa-o si tu la fel, nu astepta prea mult de la oameni, printii si printesele nu asteapta, nici nu jefuieste, ei pur si simplu daruieste totul pentru toti. Vrei sa devii un print sau o printesa? Atunci da un like acestei povestiri pentru ca e adevarata.
vineri, 30 decembrie 2011
Inima fara grai...
1. Inima fara grai ce mi-ai facut?
De ce atunci ai tacut?
De ce nu mai ajutat?
Unde ai plecat?
2. Te rog spune ceva, nu tacea
Nu ai vazut cum iubir pe langa tine trecea
Te rog spune-mi macar un cuvant
Sa stiu ca iubirea mai exista pe pamant
3. Unde ti-e graiul cel dulce?
Unde m'as duce
Fara susurul tau atat de bland?
Sunt mereu cu tine-n gand
4. Nu mi te pot scoate din suflet
Traiesc prin al tau umblet
De ce iubirea vorbeste
Si parca de multe ori ma nimiceste?
5. Nu pot sa inteleg de ce taci
Nu stiu ce tot faci
Dar graiul tau nu se mai aude
Florile de lacrimi toate-s ude
6. Ah, graiul tau duios
Ma mangaia atunci totul era dureros
Acum graiul tau e fara putere
Cine-mi mai vorbeste mie in durere?
7. De ce vorbesti tu iubire?
Oare chiar imi vei aduce fericire?
Pur si simplu vreau sa te alung din a mea viata
Sunt invaluita de-a ta ceata
8. Nu mai vad drumul meu
Vad doar un zid mare si greu
Fiorul tau sufletul mi-l orbeste
Si inima mi-o robeste
9. Iar la urma ajung sa depind de tine
Vreau sa imi fie bine
Dar oare se poate si fara Tine?
Ai sadit dragoste in mine...
10. Cum s-o alung din inima mea?
Acum faca inima ce o vrea
Eu sunt un trup neputincios
Si...nimic nu mai e atat de frumos
11. Daca inima nu va vorbi
Cine atunci va vorbi?
Iubirea! Iata, ca vorbeste
Si atatea versuri sopteste
12. Iubire, daca vrei ridica-ma
Daca vrei iubeste-ma
Dar sufletul sa nu mi-l nimicesti
Mai bine ceva sa construiesti
13. Daca vei veni sa ma omori
Si sa imi furi ale mele comori
Nu te voi primi in suflet
Si nu voi mai trai prin al tau umblet
14. Acum am spus ce aveam sa spun
Dar te atentionez, daca totul va deceni scrum
Tu vei fi cea vinovata
Si nu te voi mai accepta niciodata.
15. Intelege, nu-mi aduce fiori care ma distrug
Nu vreau sa mai simt pe-obraz lacrimi care-mi curg
Vreau sa fiu fericita
Si sa am o viata implinita
16. Sper ca ai inteles totul si nu o sa ma dezamagesti
Sper ca ceea ce ai distrus, intr-o zi sa reintregesti
Pana atunci raman cu inima cea fara grai
Desi stiu ca tu un semn o sa-mi dai
17. Multumesc pentru ca m-ai ascultat
Si nu m-ai alungat
Ramai cu bine
Si sa ai doar fericiri divine.
De ce atunci ai tacut?
De ce nu mai ajutat?
Unde ai plecat?
2. Te rog spune ceva, nu tacea
Nu ai vazut cum iubir pe langa tine trecea
Te rog spune-mi macar un cuvant
Sa stiu ca iubirea mai exista pe pamant
3. Unde ti-e graiul cel dulce?
Unde m'as duce
Fara susurul tau atat de bland?
Sunt mereu cu tine-n gand
4. Nu mi te pot scoate din suflet
Traiesc prin al tau umblet
De ce iubirea vorbeste
Si parca de multe ori ma nimiceste?
5. Nu pot sa inteleg de ce taci
Nu stiu ce tot faci
Dar graiul tau nu se mai aude
Florile de lacrimi toate-s ude
6. Ah, graiul tau duios
Ma mangaia atunci totul era dureros
Acum graiul tau e fara putere
Cine-mi mai vorbeste mie in durere?
7. De ce vorbesti tu iubire?
Oare chiar imi vei aduce fericire?
Pur si simplu vreau sa te alung din a mea viata
Sunt invaluita de-a ta ceata
8. Nu mai vad drumul meu
Vad doar un zid mare si greu
Fiorul tau sufletul mi-l orbeste
Si inima mi-o robeste
9. Iar la urma ajung sa depind de tine
Vreau sa imi fie bine
Dar oare se poate si fara Tine?
Ai sadit dragoste in mine...
10. Cum s-o alung din inima mea?
Acum faca inima ce o vrea
Eu sunt un trup neputincios
Si...nimic nu mai e atat de frumos
11. Daca inima nu va vorbi
Cine atunci va vorbi?
Iubirea! Iata, ca vorbeste
Si atatea versuri sopteste
12. Iubire, daca vrei ridica-ma
Daca vrei iubeste-ma
Dar sufletul sa nu mi-l nimicesti
Mai bine ceva sa construiesti
13. Daca vei veni sa ma omori
Si sa imi furi ale mele comori
Nu te voi primi in suflet
Si nu voi mai trai prin al tau umblet
14. Acum am spus ce aveam sa spun
Dar te atentionez, daca totul va deceni scrum
Tu vei fi cea vinovata
Si nu te voi mai accepta niciodata.
15. Intelege, nu-mi aduce fiori care ma distrug
Nu vreau sa mai simt pe-obraz lacrimi care-mi curg
Vreau sa fiu fericita
Si sa am o viata implinita
16. Sper ca ai inteles totul si nu o sa ma dezamagesti
Sper ca ceea ce ai distrus, intr-o zi sa reintregesti
Pana atunci raman cu inima cea fara grai
Desi stiu ca tu un semn o sa-mi dai
17. Multumesc pentru ca m-ai ascultat
Si nu m-ai alungat
Ramai cu bine
Si sa ai doar fericiri divine.
miercuri, 28 decembrie 2011
Cateva ganduri...
Dumnezeu mi-a oferit sansa sa cunosc zeci de oameni, insa unul dintre acesti oameni mi-a captat atentia. acest om parca ii intrecea pe toti oamenii. De ce? Pentru ca in el se vedea dragostea Lui Dumnezeu. Am avut ocazia sa intalnesc oameni cu doua fete, si totusi nu mi-a fost teama, am privit tot inainte fiind constienta ca intr-o zi toti vom da raspuns la ceea ce am facut in viata de zi cu zi. Nimic nu ma va impiedica sa spun ca am intalnit un om in care am vazut cu adevarat ca Hrisots traieste in el.
De multe ori raman surprinsa cand vad minunile care le poate face Dumnezeu in viata unui om, insa parca de multe ori suntem orbi, ne uitam doar la cum arata omul in exterior, dar in interior mai deloc. Credem ca daca ne uitam la exterior, gata, suntem convinsi ce fel de om este. Dumnezeu nu ne-a dat permisiunea sa modificam noi ceea ce este facut de Mainile Sale, si totusi o facem, fara sa-L intrebam: Doamne ne lasi? Cu siguranta Dumnezeu ar spune: Nu! Ce este facut de Mana Mea, va ramanea asa. Dar....nu luam in seama ce spune Dumnezeu, ne gandim ca daca ne machiem, ne aranjam, ne luam cele mai scumpe haine din mall, suntem frumusetile "NOMBER ONE".
Daca sufletul tau este curat, tot trupul tau este curat, la fel se poate spune si despre frumusete, daca sufletul tau este frumos, tot trupul tau este frumos pentru ca frumusetea nu vine din exterior ci din interior. Daca nu te consideri destul de curat/a, atunci stai in banca ta si nu mai vorbii despre altii. Iti spun din inima: am intalnit o fiinta in care am vazut toata splendoarea Lui Dumnezeu. Nu sunt mai buna decat cei din jur, dar imi doresc ca si in mine, si in tine sa se vada dragoste si splendoarea Lui Dumnezeu. Sa nu crezi ca daca joci fotbal sau daca ai cea mai scumpa masina devii cel mai bogat om. NU! Cel mai bogat om esti atunci cand il ai pe Dumnezeu in inima ta.
Daca vei fi atras de lume, vei ramanea cu lumea, si vei vedea atunci cum vei fi lovit cu pietre...si vei fi aplaudat/a pentru frumusetea ta falsa, asa vei deveni un om fals. Daca vei ramane cu Dumnezeu vei fi iubit, vei fi modelul Sau, si nu modelul de pe podiumurile pline de fum ale cluburilor. El te va incuraja in lucrurile reale si nu in cele false. Omule, oricine-ai fi, tu ai valoare. Nu o spun eu asta, o spune Dumnezeu. Pretuieste ceea ce esti tu cu adevarat!
De multe ori raman surprinsa cand vad minunile care le poate face Dumnezeu in viata unui om, insa parca de multe ori suntem orbi, ne uitam doar la cum arata omul in exterior, dar in interior mai deloc. Credem ca daca ne uitam la exterior, gata, suntem convinsi ce fel de om este. Dumnezeu nu ne-a dat permisiunea sa modificam noi ceea ce este facut de Mainile Sale, si totusi o facem, fara sa-L intrebam: Doamne ne lasi? Cu siguranta Dumnezeu ar spune: Nu! Ce este facut de Mana Mea, va ramanea asa. Dar....nu luam in seama ce spune Dumnezeu, ne gandim ca daca ne machiem, ne aranjam, ne luam cele mai scumpe haine din mall, suntem frumusetile "NOMBER ONE".
Daca sufletul tau este curat, tot trupul tau este curat, la fel se poate spune si despre frumusete, daca sufletul tau este frumos, tot trupul tau este frumos pentru ca frumusetea nu vine din exterior ci din interior. Daca nu te consideri destul de curat/a, atunci stai in banca ta si nu mai vorbii despre altii. Iti spun din inima: am intalnit o fiinta in care am vazut toata splendoarea Lui Dumnezeu. Nu sunt mai buna decat cei din jur, dar imi doresc ca si in mine, si in tine sa se vada dragoste si splendoarea Lui Dumnezeu. Sa nu crezi ca daca joci fotbal sau daca ai cea mai scumpa masina devii cel mai bogat om. NU! Cel mai bogat om esti atunci cand il ai pe Dumnezeu in inima ta.
Daca vei fi atras de lume, vei ramanea cu lumea, si vei vedea atunci cum vei fi lovit cu pietre...si vei fi aplaudat/a pentru frumusetea ta falsa, asa vei deveni un om fals. Daca vei ramane cu Dumnezeu vei fi iubit, vei fi modelul Sau, si nu modelul de pe podiumurile pline de fum ale cluburilor. El te va incuraja in lucrurile reale si nu in cele false. Omule, oricine-ai fi, tu ai valoare. Nu o spun eu asta, o spune Dumnezeu. Pretuieste ceea ce esti tu cu adevarat!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)